e destul de simplu,
nu-i nevoie de fumul
pe care-l inhalezi
privind printre crengi,
indiferent cât de goale
sau cât de verzi sunt.

mie mi se întâmplă
de nenumărate ori
să iau cerul în brațe
chiar cu ochii închiși.

copilul meu,
nenăscut încă,
nu distinge culorile,
nu cunoaște direcțiile,
nu poartă niciun semn
pe frunte,
și nu-i bate în schit
nimic
în afară de o inimă mică.

iar, din când în când,
dă ușor din picioare,
în timp ce scot soarele
din chipul mamei
atingându-i pântecul…