Iubirea mea este înceată. Iubirea mea ți-e glas de noapte. Iubirea mea vrea să te-atingă. Dorește-o, ca să fii deplină! Nu știu ce am, dar cred, gândești, să pot. Nu știu ce pot, când vezi că nu mai pot... Și dacă vrei, c-un nu știu ce, să-ți fac, încep. Ca să mă ai, este de-ajuns să chemi.
Iubirea mea este să vezi și să nu crezi că mint! Iubirea mea nu păcălește, nu-ți iese din cuvânt. Pentru că ea mă naște mai curând… Ca să-mi redea șansa de-a te întâlni.
Când îmi lipsești o seară, fac până-n zori surf pe ochii tăi, neputând să stau pe nisipuri mișcătoare, nici pe cearșaf, nici călător prin visele cu soare. Când întind mâna pe sita de la geam, se lasă rece, dar mie-mi este și mai cald... De ce? Distanța dintre noi s-a micșorat.
Ce-mi spui acum, femeie care-ai adormit? Ce îmi transmite oare trupul tău febril?! Vreau să te am înainte chiar să mor. Și-oi amâna momentul cel ales, cu dor.
Nu știu ce tainic înger m-a privilegiat. Cu toate că-ncercările m-au făcut să am un an de chin. Iată că lumea în care mă inviți nu-i rea. Iată că istoria nu merge spre declin. Tot ce cred în tine e că-i minunat de bine. Prea puțin îmi pasă dacă alții mă descos. Trec de suspiciuni, de privirile din moarte. Le dau cu tifle la toate ispitele haine.
Nu vreau să las minciuni pe urmă să mă pască. Cât timp îmi dai ocazia, stau alături, reînviu! Da, Liană pentru mine, ultimul să-ți fiu! Eu, Dragoș Paul, ți-aș da tot, aș cânta din iubirea îngerească.
Vorbirea mea nu-ți poate fi pe plac. Vorbirea mea mă arde pe grumaz, de parcă-s taurul în jug. Vorbele mele se cer rebotezate-n fapte mari, de drag! Tăcerea creatoare – iată ce poți să-mi mai îndur.
Eu tac, tu taci, noi tăcem. Ca să nu-ți gem din pământ, ca pe-un țiței din sol mă scoți... pătându-ți pielea cu iadul de văpăi. Lumina ta din sâni îmi ia capul în spectacol-dans. Mă vrei puțin, nu valorez, dar mă frământ! Un om strădalnic sunt, un bărbat nevânjos... Cu energii ce stau la tine în seif.
Iubita mea, te-aș îmbrățișa ! Iubito, dă-mi voie s-ating un smoc de păr, fără niciun ritual, fără gând rău ! Ființă scumpă, tu mă faci să intuiesc… Unde-i raiul din povești, acolo mă răsfăț. Ai trupul atât de cald, atât de fin, atât de-armonios… Un foc, prin câmpul de fiori, mă lasă-n vis plin de sudori.
Þi-aș scrie pagini de cascade, ți-aș tipări numele-n crevasele Cerului, să...(-ți fiu) ploaie cu un val de sărutări. Nici nu cred că s-a inventat un acompaniament instrumental mai depășit – știu, exagerez capiu – la ceea ce-mi poți fredona tu c-un cuvânt. Îți sunt cel mai slab partener, dar păstrează-mi loc, să încing un tango!
Privirii mele nu-i vine să se-atingă de mijocul tău fragil, de coapsa, spinarea, plica genunchilor strânși în mister. Observi, iubită nesperată, că-n enumerarea lor mi-e teamă de-o ratare! Dă-mi curaj să te dezmierd, să pun un elixir din mine să te scalde tandru, pe cât vrei de departe, sau cât mai îndeaproape. Nu pot să dorm, când nu-ți servesc drept cameră, tavan, cuvertură, dormeză, carte spre un vis adevărat! Așa de tensionat mă sting, că mă sparg la modul ecologic, devenind tot bec ars; pentru c-așa, mai poetic, tu, de bucuroasă, și-n somn din nou vei putea să m-aprinzi... Nu-s rus, să-ți sfărâm vreun pahar! Eu am plutit acum chiar la tine în odaie. Au levitat peste-oraș aceste gânduri scrise de la miezul nopții până-n ora două, pe data de 24.XI.2009.