Ziua în care mi-ai spus
cum ți-au murit îngerii secătuiți
vulturi s-au adunat în fața casei tale
flămânzi și atenți.

Unul a săpat o groapă în curte,
priveai din spatele ferestrei cu zăbrele
ceasul desenat pe pământ:
lopata înfiptă în fața casei tale
și ziua se învârtea cu o precizie diabolică în jurul ei.

Grădina era un amfiteatru,
vulturii dansau în tribune,
pământul tremura un fum,
jucai în piesa
un cimitir de veghe.

Ziua cînd buimac ai lăsat palma peste pleoapele
sub care ai crescut
cu unitate de măsură.


Cum mai treceam uneori
aduceai apă tăcut
priveam cum s-au strâns buruieni.
Am întrebat.
Nu știe nimeni dacă se sfârșesc vreodată aceste rânduri.