Mă pierd de multe ori când nori aleargă
Luînd cu ei privirea mea ce i-a-nsoțit,
Când ploaia de pe gene-a vrut s-o șteargă,
Mă pierd în umbrele din care am sosit.
Necunoscut rămân pe veci acestor vremuri
În care nimeni nu mai are loc,
Fără să simți mireasma și să tremuri
Când viața te cuprinde-n nefirescu-i joc.

Spre suflet iernile au confundat cărarea
Și ninge-n trupul meu la nesfârșit,
Sunt ca un val uitat când zbuciumată, marea
A smuls pustiul dintre zări și l-a rănit.
Mă pierd și-n taină plâng, fără să cer nimic,
Corabia cu vise s-a pierdut în larg,
Pe treptele sperantei singur mă ridic,
Să pun destinul meu, lumină la catarg.