Sfânta Scriptură ne învață, și noi creștinii credem acest lucru, că munca a fost dată omului drept pedeapsă. Nu voi insista asupra acestei învățături doar constat că, numai acei care muncesc își duc traiul în adevăr și cu natura în armonie. Ei au făcut ca omenirea să progreseze și ființa umană să se apropie tot mai mult de Creator în sfera cunoașterii.
Ce constat la noi, românii? Nu prea ne dăm la muncă. Iar dacă o facem practicăm acea muncă de subsistență. Cu câtă mândrie se afirmă: "munca fortifică, dar nici lenea nu a omorât pe nimeni"; "nu lăsa treaba de azi pe mâine, ci pe poimâine, că s-ar putea să nu mai trebuiască"; "ne place munca încât am sta ceasuri întregi să privim cum muncesc alții"; "cine-i harnic și muncește are tot ce vrea, cine-i șmecher și o-nvârtește are tot așa"; "mă duc să caut de lucru, dă doamne să nu găsesc"; "ei se prefac că ne plătesc, noi ne prefacem că muncim"; ș.a.m.d.
Explicații din partea specialiștilor nu lipsesc. Aleg una care tratează cazul mai dinspre origini. În timpul ocupației romane, capitala imperiului, Roma, nu mai putea suporta numărul covârșitor de mare de hoți, cerșetori și alții ca ei ce alcătuiau drojdia societății. Nu de puține ori Roma a fost răvășită de către aceștia atunci când nu li se asigura "pâine și circ". Soluția a fost alcătuirea mai multor legiuni ( o legiune numărând 10.000 de oameni) din acești nelegiuiți, și trimiși în Dacia Felix. Ei nu s-au mai întors în patria mamă deoarece aici se simțeau ca în sânul lui Avraam.
"Și din așa părinți de seamă" s-au transmis caracterele pe care le au acei care, nu puțini la număr, neavând fața tuciurie, ne terfelesc nația în lume și au deprinderea de a trăi din munca altora.
Dacă este sau nu adevărată această teorie să nu mă întrebați pe mine ci pe acei istorici care au emis-o, dar eu, trebuie să recunosc faptul că tind să le dau dreptate într-o oarecare măsură.
Cunoaștem din istorie cu toți, că în timpul scurtei (din păcate) domnii a lui Vlad Þepeș, acesta a reușit să scape țara de cerșetori și de hoți, deci de indivizi care trăiau din munca altora. Dacă a ajuns el, considerat un bărbat luminat al acelor vremuri să recurgă la metode dure (pe care le cunoaștem), înseamnă că atât de mulți urmași de ai lui Traian erau certați cu munca, încât nu se mai putea trăi.
Mihai Viteazul a interzis plecarea țăranilor dintr-un sat în altul introducând acea "legare de glie" cum a învățat generația mea în cărțile de istorie scrise la Moscova. Credeți că din cruzime a făcut-o el, un bărbat cult și cu aspirații atât de înalte? Nu! Locuitorilor plaiului mioritic de atunci, le convenea mai mult să vagabondeze aiurea și să trăiască din vagabondat, furat și dat în cap, decât să pună osul la treabă, ogoarele rămânând nelucrate.
După împroprietăririle de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de mai târziu, foarte mulți dintre țărani au primit pământ. Puțini s-au hotărât să-l muncească. Majoritatea l-au dat pe băutură, vara mutau țolul (pe care dormeau cât îi ziua de lungă) după cum se mișca umbra și iarna prindeau vrăbii ca să nu moară de foame.
În anul 1907, în urma diversiunilor rusești s-a pornit acea mișcare a gloatelor țărănești ce a degenerat conform planurilor inițiatorilor, care, mizând pe firea românașului, a transformat Moldova în vâlvătaie. Pentru restabilirea ordinii urmau să intervină armatele rusești “eliberatoare”, care ar fi uitat apoi să se mai retragă, Rusia urmând ași stabili granița de vest pe Siret. I-a făcut să renunțe la crime, violuri și jafuri în hoarde (cât iz de mineriadă!), la incendierea bunurilor pe care nu le puteau căra, alergând fiecare pe la casele lor, armata română care a pus tunurile pe ei. Altă soluție vă asigur că nu era.
"Bomboana de pe colivă" a însemnat sosirea pe capul nostru acum câteva sute de ani a țiganilor. Cum să nu se stabilească de preferință printre noi unde zicala "trăiește dar lasă și pe altul să trăiască" a devenit "fură cât poți dar lasă și pe altul să fure"?
Dezrobirea țiganilor în Principatele Române înaintea tuturor țărilor europene, una din greșelile grave ale domnitorului Cuza, a făcut ca aceștia să invadeze teritoriul nostru unde știau că sunt liberi. Așa se explică faptul că în oricare țară europeană țiganii sunt de ordinul miilor, cel mult a zecilor de mii, în timp ce la noi sunt de ordinul milioanelor.
Lovitura de grație a dat-o regimul comunist care le-a impus cetățenie română, foarte mulți fiind apatrizi.
Bine, se poate întreba cineva, dar ce mare nenorocire este faptul că ne-am oploșit cu ei?
Este deoarece nu muncesc, sunt murdari, inculți, neadaptabili social, un pericol permanent pentru siguranța cetățeanului.
Acum au plecat mulți pe continent, spre groaza populațiilor locale, și ne terfelesc de acolo nația. Au plecat câteva sute de mii dar te pomenești cu ei peste tot de parcă ar mai fi venit, nu ar fi plecat.
Se alocă de către Uniunea Europeană fonduri pentru integrarea lor în societate. Dar eu zic să-i integreze acolo fiind cetățeni europeni, mai contribuim și noi cu ceva parale iar dacă vor avea succes (pe care îl doresc din toată inima) va fi spre rușinea noastră și a celorlalte popoare parazitate de către ei, care nu au reușit acest lucru în aproape cinci sute de ani.
Românii nu au reușit să-i "integreze" influențați probabil și de zicala populară care spune că "nici răchita nu-i ca pomul, nici țiganul nu-i ca omul".
Unii mă vor considera poate rasist, alții vor veni cu exemple de țigani cu care ne putem mândri. Primilor nu le răspund fiindcă nu mă regăsesc printre rasiști, eu prezentând o stare de fapt care se întâlnește la tot pasul dar nimeni nu pune degetul pe rană, iar la cei din urmă le răspund afirmativ. Da, cunosc și eu câteva cazuri, am avut colegi de școală țigani de care nu mi-e rușine, dar, sunt palide excepții. Iar excepția întărește regula.
În aceste rânduri, așa cum am mai afirmat, eu nu am făcut decât să descriu o stare de fapt, nu să disec fenomenul multisecular sau să dau soluții. Unii au conturi grase în bănci învârtindu-se în domeniu și nu aș vrea să le iau pâinea de la gură.
Eu, "omul de pe zebră", cum îi place unei cunoștințe să-și spună, am compus două poezii care au legătură cu fenomenul, titlul uneia este și titlul articolului de față și o redau mai jos, iar a doua, se numește "Munca" și o găsiți în lista poeziilor prezentate anterior.



La izgonirea din rai, omul a primit poruncă
Să trăiască pe pământ din sudoare, prin muncă.
Mai spune ceva Scriptura, cine nu vrea să lucreze,
Când e vorba de mâncare, dumnealui să nu cuteze.

Omul harnic și cucernic de se află-n strâmtorare,
Totdeauna, de la Domnul, el va cere ajutorare.
El muncește și va face tot ce doar de el depinde,
Ajutorul cel divin, știe, în casă îi va descinde.

Lenea, fiindcă despre dânsa-i vorba, între păcate,
Este cum o știm cu toți, un mare păcat, de moarte.
Cel care o încurajează, ca să mă exprim frumos,
Față de acei leneși nu se află mai prejos.

Leneșii de când e lumea, ca să supraviețuiască,
A trebuit între semeni să fure sau să cerșească.
Fiindcă de la oameni cer, toți sunt fără de credință,
Nu cer de la Dumnezeu, nu găsesc de cuviință.

Sunt plasați de ai lor șefi în zone bine studiate
Copii, bătrâni, automutilați, toți cu fețe întristate.
Împânzesc țara, pe continent neamul l-au terfelit,
Ca să ne dregem obrazul vom avea de pătimit.

Ne vor bântui prin viață cât timp voi o să le dați,
Trimiteți pe toți la muncă, nu-i mai perpetuați.
Stau terenuri în pârloagă, zone mari despădurite,
Apele ne sunt murdare, drumurile nepietruite.

Fiindcă dumnealor nu vor să se dea la muncă,
Oameni din afara țării obligatoriu o să se aducă.
Să nu faci cu ei pomană, nu le da, lasă-i să crape,
Nu mai accepta vreunul fără muncă să se-ndoape.

Nu-ți fă griji pentru acei care-s săraci temporar,
Îi va ajuta statul cu lemne, hrană și pecuniar.
Cei handicapați au bani pentru ei și însoțitor,
Ajutoare substanțiale pentru cazul în care mor.

Ca să fii sigur că banul la cel în nevoi ajunge,
Nu te lăsa păcălit de-l vezi pe stradă că plânge.
Să mergeți în parohii, un preot să consultați,
Acolo puteți afla pe cine și în ce fel să ajutați.
Iași 05 martie 2008