Niciodată nu am să fiu Eu,
îmbrățișez altceva
în dorul de altcumva.

Locuința sufletului meu s-a ascuns în peșteră,
coborând peste peștii roșii și roz în horă veselă
peste o vară
umezită cu apă stelară,
prin dintele unui alt ,,eu,, ce persistă
pe picior de sticlă,
rupt și el dintr-o clepsidră.

Nisipul se usucă și apare un timp
timid ca o notă deschisă de vânt
în simfonia Eului demontat,
de un oftat.