Vin sărbătorile de iarnă și totu-i mai înălțător
Când trec tramvaie fără număr și fără nici-un călător,
Se-ntorc ninsorile, iubito, dintr-un trecut îndepărtat
Cu tot mirosul de zăpadă prin care și noi ne-am uitat.
Furtuni sălbatice din ceruri vor întreba pe unde sunt
Colindătorii fără nume și fără nici-un legământ,
Vor dărâma uitarea noastră și vor urca într-un tramvai
Împodobit de nostalgie, cu vechi miros de mucegai.
Iubito, parcă niciodată nu mi-a fost teamă ca acum
De-aceste sărbători prea triste, de pașii fără nici-un drum,
Învață-mă să trec cu tine dacă va ninge-ntr-un târziu
Pe strada viselor plecate în iarna dintr-un alt pustiu.
Și strânge-mă cât poți de tare să uit de toate și de frig,
Vin sărbătorile, iubito, și-n iarna clipelor te strig.
Nu poți să fii mereu cu mine, probabil suntem la-nceput
Și-ți cer să-mi iei întreaga viață, topindu-mă cu un sărut.
Nu-ți fie milă de tăcerea ce-o ninge timpul peste noi
Când alții țipă ca nebunii și merg pe stradă câte doi.
În viitor tramvaiul nostru uitat acum prin vre-un depou
Va pune roțile-n mișcare împins de-al gândului ecou
Și ne vom pierde ca și fulgii ce s-au topit de-atâta frig
Și voi putea cât mai de-aproape și mai încet ca să te strig.
Vin sărbătorile de iarnă și nu mai știu dacă-au oftat
Furtuni sălbatice din ceruri sau fulgii ce s-au depărtat
Plutind mereu deasupra noastră să nu se-așeze pe pământ,
Lăsându-mă să aflu singur pe unde trec și cine sunt.