Oglinzi adânci cu umbre de ceață,
Îngemănare de vis și mister,
Atunci când Dumnezeu v-a dat viață
A pus în voi o picătură de cer.

Sunteți lacuri liniștite de munte
În care unduie seninul tăcut,
Spre infinitul inimii punte
Și de odihnă liman preaplăcut;

Stelele nopții și-au pus în voi chipul
Din depărtări coborând în abis;
Cum cade lin în clepsidră nisipul,
Clipele vieții toate v-au nins...

Tristeți, bucurii, apar rând pe rând
Din taina înscrisă în voi de vecii,
Fugare sclipiri se văd luminând
Printre razele privirilor vii;

Sunteți zări licărind pe abise
În mirabile genuni coborând
Cu ferestre întruna deschise
Spre înălțimile adâncului gând.