bineînțeles, de data asta maria
n-a murit așa, în public,
suprarealist cum s-ar zice,
n-a ieșit afară să strige-n gura mare
pe la porți am murit, poate că
dacă ar fi făcut asta nici n-ar fi murit
s-ar fi luat cu vorba și ar fi făcut
ceva cu totul aleatoriu cum ar fi aruncatul
cu pietricele în vrăbii sau mai rău
s-ar fi îndrăgostit, dar asta
e altă poveste, așa că maria
a stat toată vinerea în casă,
a tras peredele peste lume și
s-a adâncit în beznă ca-ntr-o
camera obscura, abia târziu,
când ciripeau mâțele pe garduri,
a deschis robinetele le-a lăsat
să se despletească-n cadă
să o ajungă până la brâu până la
gât până la idealuri,
s-a așezat frumos confotabil
în fotoliu ca la masaj
(știți că moartea are mâini de aur)
stătea așa și aștepta

tic tac tic tac

bătând cu degetul în masă.