Omul cel vechi trage să moară
trage cu o sforțare a unor aripi neapostolice
probabil inevitabilul se va produce
și am să mă înmormîntez într-o dulce lumină a unui soare metalic
acolo unde vin unii oameni să moară
iar amintirile am să le pierd la focul întețit de noiembrie
acum că am înțeles moartea mi-a zîmbit dintodeauna
nu voi face decît să-i zîmbesc
întodeauna îmi spuneam țărînă și umbre
îmi voi șterge treptat și amintirea dintre voi
și de-am să renasc poate c-am să evit
astă lume mică și nebună
căci voi vă faceți că trăiți în astă lume
și știu acum că nu vă veți schimba nicicînd
Cît aș fi vrut să fii tu...tu care știi prea bine cît.