în noaptea aceea, te-ai trezit, maria, mai știi
câinii lătrau fierea afară întinzând-o pe geam
cu degete de diavol, mâinile tale căutau repaus suprem
în mine prin beznă paharul paharul spuneai
ai văzut din nou îmi spuneai fantoma morții
își trasase diagramele în creierul tău
ca-ntr-un nisip nins pe ruine.

pastilele s-au dizolvat în apă,
seninătatea lor medicală, ieșind volatilă din timp,
ne loveam craniile lucioase cu privirea
aceea subînțeleasă, nemijlocită de iriși.

te-ai întors atunci în lumea ta bolnavă,
eu am rămas acolo încolăcit în lemnul
marginii tale de pat, ca o iederă și mă rugam
să mai trăiești puțin, maria.