Aud acum doar sunetul apei line,
Curgând agale peste pietre mate, fine,
Fără un gând, ajutându-se pe sine
S-alunece pe alibi line, largi, senine.

Sunt precum văntul iar rece inima mea,
Bate în tăcere, un strop de viață ar vrea,
Al meu gând strălucind precum o simplă stea
Urcă acum susul apei, urcă-ncet spre ea.

Picături de ploaie cad nemuritoare,
Mă lovesc în față, le simt, adânc mă doare,
Iar sunetul lung al apei curgătoare
Zboară încet cu gândul, spre un colț de soare.