ceea ce îți scriu
este o simplă poveste despre rai
în amintirea mea
el începe uneori demult
alteori parcă de numai două-trei zile
raiul așa cum îl știu începe neapărat iarna
și este undeva într-o câmpie
întinsă cât viața fără de moarte
acolo ninge mereu
și lumea este făcută
ca orice lucru să pară o bijuterie
iarna copilăriei cu drumul prin nămeți
cu o plimbare pe lacul înghețat
și cu multe căzături
îți voi aminti câteva frânturi din rai
de unde timpul
nu se măsoară
și după-amiezile înseamnă o bătaie cu bulgări
ceasuri întregi pe sanie
coborâșuri de-a dura de pe dealul de zăpadă
oameni reci zidiți cu mâinile goale
asupra cărora deși am suflat duh de viață
nici unul nu s-a mișcat
mâini înghețate obraji gata să plesnească
în rai nu se stă deloc
se spun tot timpul povești
se curăță porumb în cămara încălzită
de bunici cu aure de sfinți
se adună zăpada din curte și de peste tot
se merge la moară cu sania
se sparge lemnul ca-ntr-un ritual străvechi
în rai totul este o bijuterie
și fumul de pe hornuri
și copacii albi ca niște bătrâni
opriți să-și amintească de ce au plecat de-acasă
și negrul tăciunilor și lumina
pământul
ticăitul unui ceas nevăzut
liniștea icoanelor
zidurile cetății de apă
e cumva un dans nevăzut
în serile cu lumina lor dumnezeiască
în nopțile cu miros de busuioc uscat
o iarnă continuă
afumată de nucile înfipte la un capăt de sârmă
și scoase cădelnițând din plită
iarnă aromată cu miros de mere coapte
și mereu în sărbătoare
unde visele se construiesc cu mâna
și pentru cea mai frumoasă stea
pentru cel mai împodobit plugușor
se face un rai în rai
de la alegerea lemnului
până la ziua de colindat
cu tot gerul în spate
și-n ghete.
raiul așa cum îl știu
începe neapărat iarna
și este undeva într-o câmpie
peste care Dumnezeu
a cernut o mână de liniște.