poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-04 | |
M-au închis în cotul omului-clepsidră!
Zăbrelele lui îmi acoperă inima și nu pot simți. Ceasul meu de la mână mă privește cu o invidie Dureros de înspăimântătoare. Omul-clepsidră are o suliță din fier înroșit, Precum un mare războinic al lumii Și ochelari de soare nebiodegradabili. Cotul omului-clepsidră seamănă cu un coridor lung Al unui teatru, o expoziție de prost gust, cu mii de măști Dichisite, parfumate. E întunecos și frig așa cum numai frica poate fi. El înghite tot ce vede-n cale și tot ce îi este poftă : Rochițe roșii purtate de vânt, prăjitură cu mere, Până și lacul acela cu stufăriș. Aici, e un amestec de viață multicoloră, Un paradox sentimental tulburător. Ceasul meu îmi spune mereu că trebuie să evadez, Altfel cotul omului-clepsidră îmi va confisca toate simțurile Și nu voi mai putea trăi cu adevărat. Cotul acesta e visul oricărui ceas din lume, Te face să fii permanent vesel și tânăr ca frunza de brad. Omul- clepsidră își face siesta în fiecare zi, la ora 0 și 0 minute, Pe strada Norii de catifea, sorbindu-și cafeaua, În timp ce-și fumează trabucul, Lumea crede că este ceață. E de un comic imens acest personaj, întrucât, Recent, i-a fost poftă de un pește balon. A treia zi, la ora 0 și 0 minute, peștele balon s-a sinucis de dor și necunoscut, și a făcut bum ! perforând omului-clepsidră un por de piele. Ceasul meu cu strigăte mari de luptă- hai ! pe el !- mi-a ordondat să ne strecurăm pe acolo. Săturați de atâta viață fără timp, ne-am ascuțit ochii de fiară, Și-am sfârtecat cotul pentru a putea ieși. -Aș vrea o bucată de om clepsidră! Iar eu mă uitam înnegurată la el, apoi la nori, Apoi la ceața deasă ce se lăsase pe blocuri. -De ce nu m-ai lăsat să fiu nemuritor ? zbieră la mine ceasul ca o bombă atomică. Iar eu mă uitam înnegurată la el, apoi la nori, Apoi la ceața deasă ce se ridica, acum, de pe blocuri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate