Îmi place de mine ceva de speriat. Îmi place tare. Dar ce zic eu că-mi place tare. Îmi place de numai pot. Sunt bun. Aș fi prost să nu recunosc. Ce să fiu modest! Modestia nu are de-a face aci. Dacă nu era spuneam ca nu eram. Pur și simplu. Acum, dacă sunt, sunt și cu asta basta. M-am și născut norocos. Dar am și muncit să fiu cine sunt. Că altfel nu se putea. Nu aveam cum. Sunt pe cât de inteligent, pe atât de muncitor. Mi se spune că e combinația perfectă. Dobitoci! N-am nevoie să mi se spună ce știu deja. E ca și cum ai spune că soarele e orbitor. Sau că luna apare noaptea. Deci e bine așa cum sunt. E chiar ieșit din comun de bine. Nu am rival. Boii ăia de vor să-mi ia locul nu știu ce-i așteaptă. E de ajuns să apar și lumea cade în cur. Sunt rupt din soare. Mama avea perfectă dreptate. Am crezut în primă fază că sunt doar cuvinte de mamă. Dar mama era obiectivă. Sunt inegalabil. Nu îndrăznesc să spun geniu. Dar dacă stau mai bine și mă uit în jurul meu cred că ar trebui să o spun. Nu cred că aș greși. Păi cum altfel când nimeni nu-mi stă în cale. De pildă la ultimele alegeri. Am spulberat totul. N-am avut practic cu cine lupta. Și sincer aș vrea să mă mai încălzesc și eu din când în când. Dar dacă n-am cu cine… Aproape că m-am resemnat. Până și câinii din fața blocului își bagă coada-ntre picioare când mă văd. Sunt fain. Încă patru ani președinte. Cred că blocul ăsta ar trebui să-mi poarte numele. De fapt…voi decreta.