Stau rezemat pe margine de drum
In jurul meu iarba-i tacuta,
Si parca nimeni nu mai e acum
Si parca nimeni nu ma mai asculta.

Si totusi drumul are sens
Si totusi duce undeva,
Eu stau in iarba si absent,
Nu mai gasesc cararea mea.

E totul simplu, nu e greu
Dar mintea-mi nu ma mai asculta,
Ea face tot de capul ei
Eu nu mai stiu, iar iarba-i muta.

Pe drum se plimba oameni multi
Fie ca-s buni , fie ca-s rai,
Eu ii privesc plin de dispret
Si totusi, ei sint cei pe drum.

Ma cred prea mare si nu sint
Ma cred ce poate nu mai sint,
Si totusi drumul este plin
Si totusi, eu nu sint pe drum.

Privesc in jurul meu e gol
Nimic nu este cum ar fi,
Ma zvircolesc sa ies pe drum
Dar eu, nu-s eu, eu nu mai sint.

Iar iarba-i muta si as vrea
Macar cu ea sa pot vorbi,
Sa ma-nteleaga macar ea
Sa ma aduca iar pe drum.

Eu stau pe margine de drum
E noapte, oameni nu mai sint,
Sint tot in sant, tot n-am raspuns
Pe unde-i drumul meu cel bun.

Si totusi plin de aroganta
Si de mindrie fara rost,
Eu cred ca cei ce dusi sint insa,
Tot ei,eu cred, ca sint cei prosti.