Cine-i ăsta, bă? se auzi din spatele copacilor.
Cine-i ăsta, bă? străbătu ecoul străzile orașelor.
Dar tu ce treabă ai? Ce vrei să zici?
De ce insiști? Și de unde strigi?
Trebuia să întreb, vezi? Nu prea știu eu de ce.
Dar trebuia.

Cine-i ăsta, bă? îmi sună în urechi când am pus piciorul în casă.
Cine-i ăsta, bă? veni spre mine un zvon prin pereți.
Am scos buletinul și l-am arătat în toate direcțiile
Cu înfrigurare, cu nepricepere (era prima dată când făceam asta).
Mi-am urlat numele cu voce tare.
Să mă fi cotropit străinii?

Cine-i ăsta, bă? îmi țiuia urechea către miezul nopții.
Cine-i ăsta, bă? îi răspundea creierul pe jumătate adormit.
Am dat muzica mai tare ca să nu-mi aud gândurile,
Am bulucit toate traumele copilăriei la ușa memoriei,
Doar-doar voi scăpa.

Cine-i ăsta, bă? îmi pulsa monoton prin vine.
Cine-i ăsta, bă? simțeam și în stomac.
Uite, îmi zic, m-au invadat curioșii ăștia,
Curiosul ăla, cinele ăla care s-a luat de mine.
Ieși afară!

Cine-i ăsta, bă? m-am trezit scăpând printre lacrimi.
Cine-i ăsta, bă? se încăpățâna limba să fredoneze
Fără vrerea mea, fără ajutorul meu.
Eram la capătul puterilor.

Cine-i ăsta, băăăăăăă? m-am alăturat și eu corului de nedumeriți,
Am dus gura la pământ și am strigat într-o crăpătură
Ca să se audă până în rărunchii lui fierbinți;
Mi-am făcut mâinile pâlnie și am urlat către toate constelațiile
Reci și impasibile.
Măcar să fie informate cu toatele.

Cine-i ăsta, băăă...? se târa ecoul îndepărtându-se.
Iar apoi înfricoșata așteptare...
În liniște, ca la Ziua de Apoi.