Știrea mi s-a părut la început banală:
„Iliescu, la o intervenție chirurgicală”.
Însă banală, acum, eu nu o mai socot,
Când am aflat că operația va fi la cot.

Ii cunoșteam demult zona durerii,
De când plimba prin București minerii,
Care au îngrozit țara, continentul tot,
Pe dânsul însă îl durea demult în cot.

Când Timișoara lansa proclamația,
Urmând să se instaureze democrația,
A anulat-o binișor cu punctul opt cu tot,
De soarta țării, se știe, îl durea în cot.

S-a alipit strâns de frâiele puterii,
Aducându-ne în pragul disperării,
Numind în funcții înalte peste tot,
De ai lui, cu toți având dureri în cot.

A dat liber la furat, depășind măsura,
Nu a cruțat nimic, ne-a amețit cu gura,
Aș vrea să uit toate acestea dar nu pot,
Când știu că pe Iliescu îl durea în cot.

De groază pe investitori i-a speriat,
Imaginea țării cumplit a deteriorat,
Când s-o reface să vă zic aici, nu pot,
Dar pe Iliescu tare îl mai doare în cot.

Azi demascat, durerea vrea s-amâne,
Dar vă asigur, în stare latentă ea rămâne,
Doar de s-ar da Ilici deoparte, eu socot,
S-o drege ce-a stricat durerea lui din cot.

Mă adresez acum către al său fidel electorat:
Dacă-l iubiți, nu-l mai lansați nici deputat,
De nu, eu vă asigur, cât încă mai pot,
O să-l pocnească sec puștimea, peste bot.
Iași 19 martie 2008