Prea târziu...


când
umbra pe zid face ochi
și-ntr-unul din ochi e o fiară la pândă
deja e târziu

e prea târziu și atunci
când
ai treizeci de ani
și fierea din lume
îți lasă o dungă fierbinte pe față

când
șarpele te-alintă printre dinți
și chipul lui îți aduce aminte
de prietenul atent ca un câine
căruia i-ai povestit, zi de zi,
viața ta

căci
lumea a fost și-a rămas
doar o casă cu luminile stinse
pe un mal de cenușă
în vreme ce noi,
aplecați în tăcere
peste ziarele sfâșiate pe masă,
așteptăm fericiți
să ne lumineze din nou
rugul fratelui nostru
așezat în genunchi
în spatele sticlei de lampă



Scurt metraj


coloană sonoră : vântul nevăzut / șoaptele / pașii /
clinchetul dinților atinși în timpul sărutului -
glas de femeie : mai binele ne pândește la fiece colț.
treceți strada pe verde. cumpărați indulgențe.

proiecție mută : chipul Lui destrămându-se-n ceață
ca o umbră pe ziduri și flacăra cu picioare de ceară
dansând pe felia de pâine care, înainte de a se
topi și reface în carne, a luat chipul seducător
al destinului. preventiv, fă-ți o cruce cu limba în
ceruri! aleargă-n genunchi! pune banu-n cutie!

insert în alb-negru : NU SE IESE DIN RÂND !

în cabina de montaj, la subsol, mâinile Tale sublime -
două patinatoare oarbe pe gheața subțire de la
marginea lumii - amestecă, decupează, exclud
și lipesc, alunecând la-ntâmplare pe poze...



Mănușă


și

pentru că somnul rațiunii
zămislește monștri,
dintre nenumăratele moduri
de a vorbi despre starea de grație
în cunoștință de cauză
- certum est quia impossibile est -
mi s-a sugerat relatarea exactă

drept pentru care,
știind că prea multa solemnitate,
în loc de surâs, poate-aduce pe lume un rânjet,
declar:

o plasă de nervi sunt
la vârsta pe care o merit,
căutând pe cont propriu
cele o mie de gesturi patetice
dintr-un vers genial,
dar, mereu și mereu,
se naște, asemenea mie,
același poem ipocrit -
o repetabilă mănușă din carne și sânge
peste spaima de moarte