Două vrăbii ciufulite
Ciripesc, neliniștite,
Parcă pun țara la cale!
Dau din aripi, par să zboare…
Se opresc, se uită-n zare…
Se zburlesc, se ciondănesc.
Cioc în cioc “pălăvrăgesc”
Parc-ar fi pe mahala
Și bârfesc de lumea rea!

Dintr-odat’ se umflă-n pene
Și cu ciocul dau, alene,
Ciugulind un fir de iarbă
Printre florile de nalbă.
Apoi, zboară-n lumea largă...
Sus, în tei, un guguștiuc
Cam speriat și cam năuc,
Nu-nțelege ce se-ntâmplă,
S-a schimbat ceva în luncă?

Toamna-și țese covor moale
Pe câmpii și pe ogoare.
Își adună roadele,
Își umple hambarele,
Își grăbește zilele!
Își presară ploile,
Își răcește nopțile!
Iar în crâng, păsări și-adună
Să ne spună: „Vreme bună!”.

(6 oct. 2002)