Paznic peste înserări mi-e sufletul ce cântă
Tristețea din sonete, suspinele din valuri,
Doar noaptea-n așteptare tăcerea mă încântă
În greutatea clipei peste străine maluri.

Paznic peste înserări mi-e sufletul ce râde
În agonia zborului rănit, pierdut și nins
Amurgul mă privește și ceața îmi surâde
Când îmi schițează șters frânturi de paradis.

Paznic peste înserări mi-e sufletul ce-așteaptă
Zâmbete timide pe-aripi de pescăruși
Cu dorul cel sfârșit în iz de pâine coaptă
Și flori de măr albastre pe nedeschise uși.

Paznic peste înserări mi-e sufletul ce plânge
Eternitatea clipei pierdute prea curând.
Un vis deschide cercul, renașterea din sânge
Mă voi hrăni cu noapte, dar nu se știe când.