Iubito, ce soartă ne-a fost dat să avem
de la început, am știut
că zâmbetul tău, o să mă doară
că lacrimile tale, o să mă ardă
dar am continuat
să zâmbesc , să plâng
alături de tine

Îmi amintesc de acea seară
când noi, îmbrățișați în fericire
stăteam în calea destinului
și a tuturor celor care ne loveau
cu lacrimi

dar nu am plâns
pentru că atunci când iubim

noi nu plângem
lacrimile noastre sunt
niște flori de mai
scăldate în roua dimineții

noi zâmbim
pentru că fericirea este tot
ce ne rămâne, când iubim

Oare de ce iubito ?
dragostea noastră nu are loc
în univers
de ce, fiecare, din cei de care ne lovim
ar vrea să ne strivească iubirea
iar noi, doi necunoscuți
să continuăm să zburăm
precum doi ingeri
cu aripi frânte