Suntem doar niște frunze
Într-un copac, ce-i viață.
Speranțele ni-s pânze,
Þesute-n fir de ață.
Când toamna ne ajunge,
Gândim că-i prea devreme,
Iar, verdele ne strânge
În amintiri o vreme.
Simțim cum ploaia curge
Cu lacrimi reci, bocește,
Ce-i tinerețe, șterge,
Ce-i viață, risipește.
De-am prețuit iubirea
Și am avut-o-n soartă,
Simți-vom nemurirea,
Ca pe o altă poartă.
Suntem astăzi, doar frunze,
Ce și-au trăit o viață
Cu suflete confuze,
Iar, toamna le învață,
Că, efemer e totul
Și timpul li se scurge.
Să ne cinstim prezentul,
Că, nu ne-așteaptă, fuge!