Tatăl se întoarce seara
cu un zâmbet în priviri
și o zambilă în mână.
Iar picăturile de sudoare
ce i se preling de pe frunte
sunt ca picăturile dintr-un ulcior
în care îngheață apa la fereastră.
Sunt pacea însăși.
Când rănile se închid pe chipul lumii,
când răsădim copaci în gropile săpate de obuze,
iar în inimile arse speranța prinde cei dintâi muguri,
morții se pot întoarce pe-o parte,
să doarmă mai departe în pace,
știind că cel rău nu le-a furat sângele...