Bate-n piept, gălăgioasă,
nu-i ecou din pieptul tău.
În ochii triști, pe fața trasă,
nu-l mai vezi pe Dumnezeu.

Nu ruga vecini să-mi aducă
patru pagini de caiet:
scris de mână tremurândă,
faci greșeli și te repeți,
lacrimi pui în loc de puncte,
sfaturi ... pentru nouă vieți.

În ce-ți măsori liniștea?
În ce-ți măsori răbdarea?
Și iubirea în ce ți-o măsori?

Ființă cu ochi de pace
și mâni de pâine,
cu fiecare ieri îți fur un mâine.
Însă, netulburată, cobori
în amintiri
ca într-un mormânt
săpat de demult.
În fața ta
tresar,
mă ascund să nu plâng
și ascult.

Plânsul meu îi pare mamei
hoți în casă,
lupi la stână.
Mâna peste-a mea și-o lasă:
nu mai sunt aceeași mână