Prolog

Doar fațadele-nvechite
Scrijelite-n timp de doruri
Găzduiesc ș-acum amoruri
Sub cupole plictisite

SONET

Ne-ntrecut deloc de sine e-ntunericul cel vast
Și himere de amor în desfrâu joacă-ndrăcite
Doar iubirea din geneză ordonează tot prin glas
E lumina ce-o așteaptă credincios îndrăgostite
Doua stele strașnic stinse de pe chipu-ți neatins
Ce-și ridică printre pleoape-nalte și închise porți
Să-și mențină zburătorul încă-n viață doar în vis
Îl cuprind și-l înfășoară și-l alintă astfel cu sorți
Într-o mare de-ntuneric ce închide-n sine vrute
Dragoste și suferințe printre valuri printre mări
Și obstacole învinse în pădurile de munte
Ca-n povestea cocoșatului cu ochii mari
Ce-i ascund în Notrê Damme iubirea
"Așa-s de negrii ochii tăi lumina mea"

Epilog

Străzi lugubre infinite
Cu mamuți trecuți de vreme
Au clădit în miez de noapte
Cazemate
Pentru porumbeii jucăuși
Ce în dansul lor hindus
Tot atunci
Tandru se mai dezbrăcau
de pene