Îi spun mamei că mă doare acolo jos.
Mă ia de mână și mă conduce la fereastră.
Îmi îndepărtează hainele, mă examinează.
În căldura soarelui pielea scrotului
se strânge, se rotește
ca o bucată de hârtie sub care mocnește jarul.
Mă intrigă tandrețea acestei entorse,
o rădăcină iese din pământ,
un capăt de pod suspendat în aer
începe să trepideze.
Cineva sau ceva se apropie.
Uruitul transformatoarelor se întețește.
Fascicule negre baleiază pe fața mamei.
Privește fascinată, lăsată în genunchi.
Chipul ei este prea aproape.
Mi-e teamă că aș putea să îi șterg trăsăturile.