Þipă mâna mea pierdută
în cearceafuri aruncate,
cea ce nu cunoaște vina
unor șoapte spulberate;
lasă-ma doar o secundă
să mai mângâi un parfum,
pe care-l sorbeam din pielea-ți
asudată –
să mai am încă o dată
petalele de pe drum,
ce în pat azi nu mai zac
ca să mă mai joc cu ele…
Lasă-ma să mor
în pernele-amintirilor de-acum.

Căci ai luat totul cu tine.
Aerul l-ai scurs din tot…
Uite-mă! Tu, azi, străine,
Uite piatra ce-ai cioplit!
și-ai lăsat întinse urme
ce se pierd în infinit.