așa a fost mereu în casa noastră:
trei paturi prin care trebuiau să treacă
pe rând toți. și fiecare, vreme de generații, a
urmat acest traseu și asta a devenit cu timpul lege
și pe asta s-a întemeiat casa noastră.

noi suntem ultimii născuți. celor nou născuți
li s-a menit să șadă-n colțul luminos al încăperii.
suntem prea proaspeți pe lume ca să înțelegem
că în casa asta mai sunt și alții. lumea noastră
e doar patul luminat de sub fereastră.

trec ani buni până băgăm de seamă că părinții
stau și ei aici, dar într-un alt pat, mai îndepărtat
la care lumina ajunge cu mult mai greu.
ei fac mai puțin zgomot, se mișcă mai încet decât noi.
dar trec ani buni până să înțelegem asta.

și într-o zi descoperim că dincolo de ei, în colțul
cel mai întunecat al încăperii, e un al treilea pat
și când aflăm încetăm să mai râdem -
noi credeam că acolo, în umbră, se termină întreaga lume
și acum găsim că cineva suflă acolo și nimeni
nu-l ia în seamă,
ni se spune doar: acolo este bătrânul casei, este tatăl tuturor,
deci acolo este un tată, deci colțul acela există, îmi spun.
apoi ne obișnuim și uităm și doar noaptea
îl auzim pe cel din colțul opus cum gâfâie neplăcut -
dracul l-a pus în aceeași încăpere cu noi.

îmi locuiesc încă patul de lângă fereastră dar nu mai râd
de cel care gâfâie în colțul opus:
în sinea mea cred că în chip voit nu ne e arătat.
și când e scos într-o zi afară, e scos din încăpere
cu umbră cu tot și pentru noi rămâne un mare
necunoscut.
mi se dă voie să pipăi doar scândura nouă a sicriului.

în schimb, tatăl meu, din patul al doilea, trece
cu umbră cu tot în patul celui plecat,
eu trec în patul lui, o carne tânără ocupă patul meu
dinainte,

dar totul se petrece încet și dintr-un
pat în altul se trece după multă așteptare, a câștiga
următorul pat e urmarea unei bătălii grozave,
unei încleștări lungi și ascunse,


cei din primul pat râvnesc deja la al doilea, se
vede asta în ochii lor, eu însumi mă simt
mânat noaptea de-o râvnă grozavă să-i iau locul
celui din al treilea pat, cel care gâfâie acum
tot mai neplăcut în colțul lui întunecat

și într-o zi patul al treilea este iar ușurat și
cel de acolo e scos afară și bine vârât în patul al patrulea
peste care se pune capac, să nu cumva să se întoarcă,
pentru că
patul lui a și fost ocupat și în patul al doilea s-au și
năpustit ceilalți
și în primul pat se aud oaspeți noi care încă nu aud
cum cineva începe să gâfâie în patul din fund și acela
sunt chiar
și-n clipa-aceea ziua păru a se-nteți.