poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-29 | | Înscris în bibliotecă de Dosa Andrei-Adam
așa a fost mereu în casa noastră:
trei paturi prin care trebuiau să treacă pe rând toți. și fiecare, vreme de generații, a urmat acest traseu și asta a devenit cu timpul lege și pe asta s-a întemeiat casa noastră. noi suntem ultimii născuți. celor nou născuți li s-a menit să șadă-n colțul luminos al încăperii. suntem prea proaspeți pe lume ca să înțelegem că în casa asta mai sunt și alții. lumea noastră e doar patul luminat de sub fereastră. trec ani buni până băgăm de seamă că părinții stau și ei aici, dar într-un alt pat, mai îndepărtat la care lumina ajunge cu mult mai greu. ei fac mai puțin zgomot, se mișcă mai încet decât noi. dar trec ani buni până să înțelegem asta. și într-o zi descoperim că dincolo de ei, în colțul cel mai întunecat al încăperii, e un al treilea pat și când aflăm încetăm să mai râdem - noi credeam că acolo, în umbră, se termină întreaga lume și acum găsim că cineva suflă acolo și nimeni nu-l ia în seamă, ni se spune doar: acolo este bătrânul casei, este tatăl tuturor, deci acolo este un tată, deci colțul acela există, îmi spun. apoi ne obișnuim și uităm și doar noaptea îl auzim pe cel din colțul opus cum gâfâie neplăcut - dracul l-a pus în aceeași încăpere cu noi. îmi locuiesc încă patul de lângă fereastră dar nu mai râd de cel care gâfâie în colțul opus: în sinea mea cred că în chip voit nu ne e arătat. și când e scos într-o zi afară, e scos din încăpere cu umbră cu tot și pentru noi rămâne un mare necunoscut. mi se dă voie să pipăi doar scândura nouă a sicriului. în schimb, tatăl meu, din patul al doilea, trece cu umbră cu tot în patul celui plecat, eu trec în patul lui, o carne tânără ocupă patul meu dinainte, dar totul se petrece încet și dintr-un pat în altul se trece după multă așteptare, a câștiga următorul pat e urmarea unei bătălii grozave, unei încleștări lungi și ascunse, cei din primul pat râvnesc deja la al doilea, se vede asta în ochii lor, eu însumi mă simt mânat noaptea de-o râvnă grozavă să-i iau locul celui din al treilea pat, cel care gâfâie acum tot mai neplăcut în colțul lui întunecat și într-o zi patul al treilea este iar ușurat și cel de acolo e scos afară și bine vârât în patul al patrulea peste care se pune capac, să nu cumva să se întoarcă, pentru că patul lui a și fost ocupat și în patul al doilea s-au și năpustit ceilalți și în primul pat se aud oaspeți noi care încă nu aud cum cineva începe să gâfâie în patul din fund și acela sunt chiar și-n clipa-aceea ziua păru a se-nteți.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate