În ultima sâmbătă a fericirii noastre
Sufletul meu era o coală de hârtie
O plasă de fluturi,
Un pește-balon.
Te văd întinzând mâna spre obrazul meu
Frame-by-frame,
Secunde rătăcite, dezarticulate
Și eu atârnând orfan la capătul tuturor firelor
De telefon,
De păpădie.
Mă întorc mereu către locul pustiu
Dintre obrazul meu și mâna ta,
Unde simt că s-a petrecut ceva,
Dar nu știu ce. Nu pot zăbovi acolo
Decât puțin, timpul se revarsă mereu
Zbârnâind furios ca un resort scăpat dintre degete:
Fetița din parc mi-a întins jucăria ei,
Dar bunica a tras-o de mână înainte să îi pot mulțumi,
Stârnind zborul porumbeilor de pe alee.

mâna ta pe obrazul meu
părul care îți intră în ochi
și pe care îl alungi
frigul din ce în ce mai insistent
Si apoi toate celelalte lucruri pe care
Le-am mai trăit deja.