poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-16 | |
nu știu dacă să râd sau să plâng de darul întoarcerii
deodată, aproape de culme, pașii mei nu mai vor să urce cobor pas cu pas precum găleata în adâncul fântânii la vremea cea limpede sunt iarăși copil de nimic nu-mi pasă am în jurul meu precum un fagure numai oameni dragi și eu iar mă răsfăț lângă mama și lângă tata clipele aleargă nestingherite, neînghesuite , fără grabă e vremea mierii și eu sunt o picătură din ea pe obrazul meu curg săruturi nu lacrimi picioarele mele aleargă fără oprire genunchii mei mai sunt și teferi uneori ca o furnică printre alte furnici sunt și eu printre oameni fiecare cu drumul lui , ne întalnim totuși uneori să întregim cercul acolo, toti, un bine necunoscut unora și timpul care curge îndărăt uneori mai cade căte-o lacrimă ca o floare scuturată unele drumuri duc în afund și lasă în urmă dâră de negru despărțire, hohot de plâns, disperare, nebunia clipelor ce par niște clești ce vor să te prindă timpul limpezește toate aceste tulburări gângurit de copil ia locul celui plecat, ușile care se închid deschid alte uși pământul se învârtește mereu între primul țipăt al copilului și lacrimile de rămas bun între ele Dumnezeu a semanat flori care să ne bucure și ne-a dăruit holde îndestulate să ne amintim mereu de marea grijă a Sa drumul înapoi are tot atâtea lacrimi ca și drumul înainte am să mai rămân doar atât cât să-i cuprind în brațele mele să-i leg precum o cunună de spice și să-i pun la plăcută vedere Domnului la ceas de rugă, la ceas de iertare. omul vine și pleacă fără să tulbure clipa pe masa de lemn mălaiul aburind, strachina, mâna mamei turnând laptele lingura de lemn ticăind ca un ceas care nu se mai oprește printre îmbucături îl văd la ferestra cerului pe Dumnezeu plângând la gândul că o dată va trebui să ne despartă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate