mi se mărea pieptul
când te vedeam
de parcă cineva
și-ar fi deschis o umbrelă
între coastele mele

toate lucrurile erau
simple ca
bună ziua dat de un copil de 3 ani

ne creșteau
cireșe în pungă
atunci când treceam pe lângă piață
pe care le mâncam apoi pe bancă
împinși unul în altul

câteodată
(zâmbet)
ne bucuram
pur și simplu
odată cu sfinții din acatiste

urmăream tramvaiele din intersecția mihai bravu
cum se plimbau de la un capăt la altul
ca bula de aer dintr-un poloboc
și copiii cu fâsuri
care priveau la inimile trecătorilor
de parcă ar fi fost niște parbrize

ne sărutam
ca să evităm niște dureri atroce
și stăteam pe marginea patului
de parcă am fi stat pe marginea lumii
undeva departe
în regiunea stelelor fixe sclipind
cheile noastre de pe masă