Furnicarul clocotește,
zarvă mare se aude,
se vorbesc pe păsărește,
parcă tună.

Se agită, urcă, cată,
se rotesc fără de rost
căci prințesa e plecată,
nu mai e în adăpost.

Straja e luată prima,
la-ntrebări, la cercetat,
să se afle unde-i vina
și cum oare s-a-ntâmplat.

Șeful gărzii îi așează,
pe un flanc, pe toți recruții
și pe rând îi controlează,
nu e loc pentru discuții.

Numai unul cască, râde
și sughite apăsat,
repede spre el un gâde,
cu securea s-a-ndreptat.

E un tânar de o lună
și se pare că e beat,
toți îl scarmănă să spună
dacă este vinovat.

Dar râzând spre ei privește,
și le spune răspicat,
că nu-i vina lui firește,
zâna s-a amorezat.

A fugit c-un prinÈ›, se pare,
dintr-un sat alăturat,
se va-ntoarce din plimbare,
cu nepoți, la împărat.