Preludiu
În viață, am scris mii de catrene
Am dat în șmecheri, ce să fac,
Acum am muze mai perene
Și-i scriu : Corinei Chiriac.

Texte și pretexte

Nu-i fac nicio prezentare
Corina este-o mare stea,
De lobby, ea nevoie n-are
De suflet, stimă-i altceva.

A strălucit de la-nceput
Iar eu, amic necunoscut
Îi dau întâiul meu salut,
Mai vor să o salute optimiștii
Confrații mei, epigramiștii.

Am muze, fete foarte fine,
Subțiri, stilate și caline,
Și ele vor, dar nu-ndrăznesc
Să-i spună ei, că o iubesc.

Cântecele ei , le știu
Da-i spun așa, nu în pustiu:
Mai resemnează-te un pic,
Nu-ncape tot, că-i spațiu' mic.

Potpuriu-i cu descântec
Strofele-au în ele cântec,
Cântecul cel idolatru
"Îl citim în rândul patru".

Privesc și gâzele din iarbă,
Și cintezoii de pe cer,
Toți cântă, nu e un mister:
"Strada speranței la parter".

Doi șomeri stau într-o rână
Și visează la un giob,
Își fac planuri împreună
"Cântă o inimă nebună".

Un elev își face vise
C-un examen foarte greu,
Are ținte imprecise
Cântă:
"Trec și nu îmi pare rău".

Altu-i dandy ca un lord
Îmbrăcat la patru ace,
N-are voce, dar nu tace
Și
Cântă:"Gara de Nord".

Altul e înalt ca bradu'
Cu-n aer provincial,
Dar imită magistral:
"Cântec cu Ioana Radu".

Doi copii de grădiniță
Moși și babe diferiți,
Și-o fătucă diavoliță
Cântă:
"S-aveți grijă de părinți".

După săptămâni de post
Doi îndrăgostiți lulea,
Zise el...și zise ea:
"Aoleu, ce dor mi-a fost".

Se distrează în neștire
Amândoi de fericire,
În sfârșit și el și ea
Zic:
"Mică e vacanța mea".

Iubirea lor a fost un vis
Mai ceva ca-n paradis,
N -a fost cum au vrut să fie
A fost:
"Ultima lor nostalgie".

Într-o noapte de vară
Cântă, cântă o vioară,
Intr-un peisaj cochet
Lăutarul e discret,
Iar la ei, amoru-i:
"Un secret".

Îi pune coarne, când vrea ea,
El n-a mai vrut așa ceva
Și-i zise:pa, iubito,
"Poți pleca".

Tudor Gheorghe din Bănie
Are farmec de haiduc,
Vocea ta-i place, se știe
Niciodată nu-i uituc.

Olteanu te privește-n față
Își face sfârcuri din mustață,
Și-ntr-un moment de nostalgie
Îi vine dor de haiducie.

Te-admiră șogori din Ardeal,
Și mai jos oltenii-n vale,
Le trece pofta de scandal
Sorbind cântecele tale.

Te plac călugării la schit
Și pustnicii vor să se-nchine,
Că vocea ta-i pân'la zenit
În liniștea nopții senine.

Și bozgorul din ungurime
La " Nem tu dom" el se oprește,
Îi place vocea foarte bine
Și-atunci vorbește românește.

Te știu bine și deținuții
Aceia, condamnați pe viață,
Încremenesc la vocea ta
De noaptea până dimineață.

Prințeso dragă, te conjur,
Nu te opri deloc din cale,
Iar eu ca epigram, mă jur:
Catrenele sunt ale tale.

În salturi tu ai mers tot timpul
Te-ai dus întotdeauna sus,
De mult ai depășit Olimpul
Dar niciodată, n-ai apus.

Te place-ntreaga națiune
Aicea ți-ai făcut un nume,
Prințeso, să nu ai angoase
Te place și Filip Tănase.

Epilog
După vârstă, sunt bătrân
Totuși, merg în pas cu voi,
De credeți că nu sunt bun
Iau catrenele'napoi,
De nu rimează cum vreți voi
Să declarați catrenelor:război.