Din peștera în care s-a născut, în toamnă,
Cu solzii dați în pârg a vrut să iasă.
N-a bănuit că pentru cei mai mulți înseamnă
Parfum de nor, ademenind crăiasă.

Bătrânii au spus povestea de prea multe ori,
Doar râurile nu au stat în loc să o asculte,
Balaurul s-a tot scăldat în flori
Și-a desfrunzit pădurile oculte.

Acum, când afundat în sufletele noastre,
Duh nevăzut ce ne-nfioară pruncii,
Transformă-n falduri petice albastre
Și se opune neclintit poruncii

De a da un semn palpabil că există,
Că-s supte oasele-i de permafrost.
Și-n lumea asta neînțeles de tristă
Nu vrea să-și mai găsească nici un rost.