Ultimul poem al poetului și Eroului, Sublocotenent post-mortem, IOAN GROȘARU

Cu aripi îndrăznețe m-am înălțat furiș
Cu-albastra-nchipuire, prin viforul de ceară
Și am strivit pământul în graba spre urcuș
Ecoul vast al zării l-am transformat în scară.

Privirilor flămânde am mai cântat străin
Un imn de rugăciune albastru și lumesc
Curgeau zefirii zării în cupele de vin
Eu cer îngăduință spre soare să pășesc.

La Trecătoarea firii am mai iubit un ceas
Tăcerea care curge din cupa de lumină
Prin rândurile rare o clipă-am mai rămas
Am obosit de soare, de zbor și de rugină.

Albastra-nchipuire mă tulbură-n ruine
Pășesc cu părtinire pe șubreda mea scară
Mă iartă iarăși, Doamne, când am să zbor spre Tine
Să sufli focul milei pe trupul meu de ceară
Ioan Groșaru
*

Camarade! Prietene, Erou al Neamului, ce te-ai jertfit la datorie, sub faldurile Drapelului de Luptă pe câmpul de bătaie din Irak, primește din partea mea, drept recunoștință prietenească, poemul:

„Ruga cea din urmă”,
scris și publicat în ziua Imnului Național - 29.o7.2009, când tuvarășii tăi de luptă au defilat triumfător prin Arcul de Triumf.

Viața mea? Un bun pierdut
Căci n-am trăit-o cum am vrut.
Nevoile, anii mai grei,
Săraci au fost părinții mei,
Iar eu… Apoi copiii mei,
De toate n-au avut.

De-aceea gândul m-a-ndemnat
Să mă-nrolez și… Înarmat,
Să lupt pe frontul din Irak,
In țara unui fost « Prusak »,
Ce n-a fost înger, doar un drac,
Dar…. Rău m-am înșelat.

Știam că nu va fi ușor
Pe acest pământ pustiitor.
Cu dune de nisip hoinar,
Un soare arzător, un jar,
Dușmani ce peste tot apar
Că, doar… E țara lor.

Deși eram bine feriți,
Cu « zale » dure poleiți,
Capcanele veneau din vânt,
Din aer și chiar din pământ,
Iar vorba lor era un cânt :
Alah !… Alah !… Să-i nimicești!

Blestemul, iată ne-a cuprins,
« Tancheta » noastră s-a aprins,
Când sângele-mi curgea, părău,
Am ars de viu, îmi pare rău,
Că n-am murit în « satul » meu,
- Și…. Astfel el s-a stins.

Eu nu mai am nimic de spus,
Căci gândurile mi-au apus.
Acum… Puterea este-n voi
Să-mi duceți trupul înapoi
În țara mea. Nu vreau să fiu printre eroi,
Pe acest pământ « distrus ».

Dar… Spune-ți-le ălor mici,
Că o să-i plâng, de sus, de-aici.
Iar soaței, un mic jurământ,
Să aibă grijă de mormânt
Si de « bătrâna » mea… plângând….
Să crească trei voinici.

O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au jertfit pe fronturile ”nedreptăți„ în : Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc.