poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-30 | |
Ultimul poem al poetului și Eroului, Sublocotenent post-mortem, IOAN GROȘARU
Cu aripi îndrăznețe m-am înălțat furiș Cu-albastra-nchipuire, prin viforul de ceară Și am strivit pământul în graba spre urcuș Ecoul vast al zării l-am transformat în scară. Privirilor flămânde am mai cântat străin Un imn de rugăciune albastru și lumesc Curgeau zefirii zării în cupele de vin Eu cer îngăduință spre soare să pășesc. La Trecătoarea firii am mai iubit un ceas Tăcerea care curge din cupa de lumină Prin rândurile rare o clipă-am mai rămas Am obosit de soare, de zbor și de rugină. Albastra-nchipuire mă tulbură-n ruine Pășesc cu părtinire pe șubreda mea scară Mă iartă iarăși, Doamne, când am să zbor spre Tine Să sufli focul milei pe trupul meu de ceară Ioan Groșaru * Camarade! Prietene, Erou al Neamului, ce te-ai jertfit la datorie, sub faldurile Drapelului de Luptă pe câmpul de bătaie din Irak, primește din partea mea, drept recunoștință prietenească, poemul: „Ruga cea din urmă”, scris și publicat în ziua Imnului Național - 29.o7.2009, când tuvarășii tăi de luptă au defilat triumfător prin Arcul de Triumf. Viața mea? Un bun pierdut Căci n-am trăit-o cum am vrut. Nevoile, anii mai grei, Săraci au fost părinții mei, Iar eu… Apoi copiii mei, De toate n-au avut. De-aceea gândul m-a-ndemnat Să mă-nrolez și… Înarmat, Să lupt pe frontul din Irak, In țara unui fost « Prusak », Ce n-a fost înger, doar un drac, Dar…. Rău m-am înșelat. Știam că nu va fi ușor Pe acest pământ pustiitor. Cu dune de nisip hoinar, Un soare arzător, un jar, Dușmani ce peste tot apar Că, doar… E țara lor. Deși eram bine feriți, Cu « zale » dure poleiți, Capcanele veneau din vânt, Din aer și chiar din pământ, Iar vorba lor era un cânt : Alah !… Alah !… Să-i nimicești! Blestemul, iată ne-a cuprins, « Tancheta » noastră s-a aprins, Când sângele-mi curgea, părău, Am ars de viu, îmi pare rău, Că n-am murit în « satul » meu, - Și…. Astfel el s-a stins. Eu nu mai am nimic de spus, Căci gândurile mi-au apus. Acum… Puterea este-n voi Să-mi duceți trupul înapoi În țara mea. Nu vreau să fiu printre eroi, Pe acest pământ « distrus ». Dar… Spune-ți-le ălor mici, Că o să-i plâng, de sus, de-aici. Iar soaței, un mic jurământ, Să aibă grijă de mormânt Si de « bătrâna » mea… plângând…. Să crească trei voinici. O lacrimă fierbinte pentru cei ce s-au jertfit pe fronturile ”nedreptăți„ în : Irak, Afganistan, Angola, Kosovo etc.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate