Trebuie sa ne uitam unul pe altul
cum se uita doua cochilii
care s-au ciocnit accidental.

Oh, cum as fi vrut sa imi infig coltii
in moalele miezului tau!
Apoi sa ma destrame muscatura ta!
Sa ne amestecam adincurile,
sa fim ca doi atomi de hidrogen
in marele cuptor atomic al galaxiei,
sa radiem de acolo catre chibitii
cu aparate de fotografiat de pe margine,
prea lenti sa prinda altceva decit
umbra scinteii de libertate,
nici in aceea neindraznind sa creada,
cotcodacind curiosi si negativi...

Dar n-a fost sa fie, acuma trebuie sa ne uitam,
poate pina in viata viitoare,
poate pina in vecia urmatoare,
sau poate pina nicicind.