Se ia o carte din raft și din carte un text la-ntâmplare.
Se mai poate lua dintr-un manual o lecție oarecare
Privitoare la un domeniu înrudit, ori poate îndepărtat.
Se scrie titlul (Altul, să nu se știe de unde s-a plecat),
Se scot cuvintele cu grijă mare, fiecare separat.
Se scot literele din cuvinte cu penseta, neapărat
Se pun vocalele de-o parte, ceva mai depărtat
De consoane, să se piardă-nțelesul (înlăturat).
Se iau toate separatele după regulile separărilor,
Care-s clare. (De-aceea și sărim peste etapa-ntrebărilor).
Se amestecă totul cu grijă mare, absolut proverbială
(“Spune-mi cu cine te amesteci, să știm o socoteală
– căci cine se adună, se aseamănă – fără-ndoială”).
…Ehe, acu-i bine, că amestecul se poate face oricum,
Nu ca pe vremuri în căciulă, cu șmecherie și-n fum.
Doar că grijile cresc, pentru că e de față și ’mneaei critica,
Care ori dă cu barda, ori adaugă stele la stele, mititica.
Așadar se verifică grijile. Dacă nu sunt suficiente
Se mai adaugă cîteva până la 100% procente –
Cam așa: griji + griji + griji… Se suflă dintr-o parte.
Se suflă cu putere, exact cum scrie la carte.
Se suflă energic de deasupra, cât cuprinde.
Se suflă și pe dedesubt, până când se-aprinde
Totul jur-împrejur. Să se poată lua cu atenție zgura.
Vreme-n care creatorii trebuie să-și închidă gura,
Adică să nu comenteze de fel, că dacă nu tac din gură
Se poate surpa lucrarea sau o poate lua razna, pe arătură.
Neapărat după respectiva reușită toată lumea trebuie să se bucure
Fiind martoră la magia cuvintelor, care ies ciucure lângă ciucure.
Căci se extrag sunetele după regulile ocupării pozițiilor,
Adică ale compunerii cuvintelor și-ale propozițiilor.
După această trebșoară gingașă, făcută cu grijă mare –
Fie că se numără silabele, fie că se pun pe cântare –
Se caută noile cuvinte născute, în noile și-n vechile dicționare.
Iar dacă nu se găsesc, nu se supără nimeni. Ca atare,
Se compun expresii noi, dimpreună cu noile lor îndrumare,
Pe baza cărora se va fundamenta o nouă teorie, evident,
Întrucât invenția trebuie să primească și ea cuvenitu-i patent.
În fine, va veni și autorul, că așa e normal și absolut firesc –
Autorul să fie altul, întrucât sunt excluși toți cei ce trudesc,
Pentru că respectivul cu tam-tam și cu NOBEL va fi-ncununat
(“Nobel ești – Nobel trăiești” – spune un proverb adecvat)…

Nu se pune nicidecum problema înțelegerii celor scrise –
Dacă autorul ni-i prieten, astfel de exigențe-s proscrise.
(Cum adică să-ți superi prietenul, când, așa cum se știe,
Prietenii se adună-n ciorchini de ciorchini – o sută, o mie –
Și pun mână lângă mână să fii și tu apreciat, adică aplaudat,
După cum, dacă n-ai prieteni, nu scapi nescărmănat,
Dacă nu cumva și respins, cum că textul ți-e neconludent
Ceea ce vrea să însemne: „Pleacă de-aici că n-ai pic de talent!”)

Sper c-am fost cum nu se poate de limpede și de explicit.
Dacă aveți neclarități, reiau istoria de la capăt, precum Tacit.

În felul acesta se reinventează totul de neînțeles, ca-ntr-un veritabil descântec,
După cum se cuvine,
În temeiul noii Metodologii pentru Inventica nouă, după refernul aceluiași cântec
– Da Capo Al Fine.