lucrurile pe care le pui bine
și nu le mai găsești
îți rămân multă vreme în minte,
plutesc la înălțimea sternului tău,
se mulțumesc cu răcoarea
în care moartea aceasta lentă,
încleștată în beregata mării,
te-a părăsit căinându-se.

vântul de miazăzi are foi volante
și ia putere din plonjonul de zi cu zi
în terasele cu migdali.

femeia care a născut cu ochii deschiși
alăptează: un timp nemișcată,
începe să audă scâncete,
împinge capul în pernă,
nevrând să cadă în sus, fără să știe
că prin spărtura corpului ei
s-a furișat luxurianța unui melos
decojit de spaimele sângelui.

Dumnezeu se lasă iubit
în bolul perforat de cuvinte,
mai grăbite decât întunericul să guste
sfârșeala plăcută a unui pelerin
abia întors, uitat de ai săi.