Câte stele pe cer,
se vor pierde-n mister,
câtă rouă se scurge,
aromată și dulce,
cât vom pierde, păcat,
primăveri ne-ncetat,
când vom știi, a iubii
chiar și iernile grii?

Uităm anii curați,
ce-au trecut cumpătați
și-au lăsat peste noi,
nu doar grindini și ploi,
ci speranțe de vis
și dorințe de-aprins,
oglindiri de cuvânt,
temători, ascultând.

Ce emoții aveam,
când pe străzi hoinăream
curajoși și vioi
bălăciți în noroi,
am uitat a iubii,
chiar și morții cei vii,
n-am știut să-nvățăm
că și timpul, uităm.