Doar gandul la tina ma face sa sper,
Pe drumul acesta ce duce spre cer.
Ma dau in leagan cu un gand,
Purtat pe brate de vant.
Sunt pe o linie de tren, cred moarta,
Calatorind cu gandul...frumos blestem...
Merg de-alungu' liniei de tren, imprejur, un camp de flori,
Petalele lor zboara ca un stol de pasari, catre nori.
Cerul e senin, vad...
Venind intr-o secunda
Un tren obosit si trist.
Reusesc sa ma agat de el, cu gandul meu.
Acum merge greu...
Un singur gand am,
Si acesta face cat trei.
Trenul s-a oprit.
Dar...gandul meu e de ne oprit.
Cerul inca senin.
Dintr-un nor pufos se desface o scara...lunga
Pana la varful cerului.
Gandul meu calca prima treapta.
Cu cat urc mai mult, scara se mareste.
Gandul meu continua a calca fiecare treapta.
Ajuns la norii care-mi intrau in ochi,
Privesc si vad un inger inaripat zburand.
Se aseaza pe scara.
Intre noi e o distanta de noua trepte.
Scoate un bat, indreptandu-l spre mine.
Gand inaripat m-am trezit imediat.
Gand inaripat pe geana unui nor uitat.
Incet bat din aripile ce-mi erau plantate, de ingerul inaripat.
Ma inalt...
Aripile-mi flutura, zburand catre sfarsitul scarii.
Sunt aproape de razele solare ce-mi patrund prin aripi.
Ajuns la ele, ma impiedic, gandurile-mi sunt mari si grele,
Nu pot ajunge la tine cu ele.
Te rog, iarta-ma, sunt grele!