A fost odată ca niciodată o crapă ce avea trei ieduți
Care nu vorbeau pe îndelete dacă erau muți
Nu știau decât sa strige bee
După ce sugeau crapei laptelee

Într-o zi cei doi ieduți mai mari cărora li se mai spune și iezi
Au supt lapte din cele două ugere până au ajuns găluști de obezi
Iar pe iedul cel mic l-au bătut cu copitele în stomac
Susținând că e în plus, nehalit și cam prostanac

De aceea când lupul i-a văzut durdulii pe împricinați
I s-a facut poftă și i-au curs muulți scuipați
Și, într-o zi, fără multă scofală
I-a bagat pe cei doi iezi la oală

Dintr-unul a facut pilaf și din altul o ciorbă bună
Iar la sfârșit i-a mâncat pe amândoi împreună
Însă crapa când a auzit s-a supărat în ultimul hal. A ieșit în drum
Și l-a blestemat pe lup, dar nu mai știu cum

A, i-a zis ceva de mamă apoi de tată și chiar de lupoaica lui
Care era o roșcată cu ochii căprui
Să i se usuce mațele așa i-a zis crapa și să-i stea în gât
Iedul cel mare numaidecât

Morală:
Totuși, iedul cel mic, în sfârșit
Suge la două tâțe nestingherit