Urăsc așteptarea, e prea crudă pentru mine,
pentru timpul fără noimă, ce agale se scurge,
prin fantele robuste ale asfințitului
și grimasa târzie a răsăritului roșu.

Urăsc așteptarea, ce umple cu sârg,
tot templul pătat, de gravurile sacre,
cum mârâie-n noapte, haioasele cripte,
ce par a lovi de sete srivite.

Urăsc așteptarea, e plină de spasme,
de spasmele vieții, prea des incercată,
de negrele valuri, de asprele vânturi,
urăsc așteptarea, e torță de fier,
ce ticăe-n noapte arome de moarte,
cum pot recrea, un vechi apogeu,
să frâng disperarea, cu torțe de fier,
s-așez cugetarea, în criptă de zeu
și putreda-i stigmă, apare mereu;
Urăsc așteptarea.