primește-ne, Luz…

ne e sângele crud pentru rouă
și unghia vremii ne intră în carne.


O, Luz,

un vânt clocotit cerne azi ciocârlii cu limbile smulse
și aripile nod,
ne tremură brațul pe arcul întins
spre adâncuri,
fulgerele doar pieziș ne ating și nu mai e ploaie să treacă
prin teaca seminței,
focul de mult nu mai spală uitarea
nici mirosul
de fier ruginit.

asurzitoare
o, Luz,
toaca secundei mistuindu-ne măduva seacă
și fructul albastru
nu pârguiește-n lumina răsfrântă de lama cuțitului,
degeaba
temple cioplite trufaș în smalțul de literă,
nu mai e pod să închidă-n rotund
coaja spartă a lumii…

o, Luz,
liliecii și fluturii negri țes astăzi cămășile soarelui,
orbul de mână cu orbul
pe crestele clipei călcând.

învelește-ne,
Luz...