Cafeaua aceasta are ceva miraculos în ea. Nici nu-ți dai
seama ce film captivant se desfășoară în ceașca ta.

Privește:
Nu ți se pare că parcurgi o sală dintr-un salon de pictură?
A trecut pe aici vreo mână de meșteriscusit
care pe albul imaculat al ceștii a închipuit în pripă
aceste desene fantastice, absurde, demente,
acest portret de bărbat din ai cărui ochi ies fluturi?

Uite, unul din fluturi seamănă cu o icoană de înger bizantin.

Puțin mai departe, iată și un portret de femeie.
În loc de păr are pe cap o palmă cu degetele răsfirate
din care țâșnes copaci parcă bătuți de vânt
iar dintre ramurile neliniștiților copaci se înalță agale
un vultur care poartă în cioc un pantof cu tocul înalt.

Privește acolo, pădurea aceea fantastică, unde dintre barzii
care plutesc în aer cu vârful în jos iese un picior
delicat de femeie și un braț atât de gingaș că nu
îndrăznește să înlăture mărăcinișul ce îi stă în cale.

Nu simți și tu că dintre ramuri acum, acum, poate într-o clipă,
ar putea să-și facă vânt spre luminișul din față și
încântătorul trup pe care în spatele acestor membre îl bănuim
zbătându-se să-și urmeze piciorul măcar până la luminiș.

Dar să mai zăbovim un pic în fața pădurii.
Mai știi, s-ar putea să izbucnească dintre ramuri
tocmai fata pe care o aștepți,
tocmai ea,
fata pe care o aștepți de mii de ani.