Pentru prefăcuți poezia e un cub de gheață
adică un obiect totuși solid
(deși pînă la urmă incert)
care dă fiori pe șira spinării

cu înnăscută știință o pescuiesc ei
din paharul tulbure - exact cu un cleștișor -
apoi o așază simplă și unică
pe farfurie în toată splendoarea

eu însă pentru ca s-o întîlnesc
trebuie să umblu cu mîinile oarbe
în cămara nădușită a sîngelui
neștiind dacă nu cumva o sugrum pe întuneric

zi de zi mă uit ca un fotograf
prin mîneca hainei tatălui meu mort
unde roiesc de șapte ani furnicile
pîndind să-i imprim pe suflet imaginea

plîngîndu-mi mie însumi de milă
uneori sînt silit s-o prind de urechi
ca pe un elev ascuns de teama pedepsei
sau ca pe o pradă

dar cruzimea și riscul nu mă rușinează
ci mă umplu cu un fel de dibăcie din dragoste
nu e de mirare: i-aș fi croitorul
care și legat la ochi îi coase veșmintele