Alergam dincolo de negura norilor
prin pădurea de păsări și vise,
un leu fioros din zenit
a încercat să mă mănânce.

Alergam peste copacii din nori
mă târam printre stele,
iar leul alerga prin nopțile sparte
să ronțăie ce a rămas din ele.

În fața mea se așterne prăpastia
alunec, dar cu ultim efort,
mă agăț de o rădăcină de floare
rămân suspendat... nu sunt mort.

Privesc în sus este leul
privesc în adânc, doar ecou,
lângă mine, atârna o smochină,
o culeg și-o mănânc.

Peste gând, o concluzie se cerne,
cum moartea pândește de jos și de sus
doar plăcerea și gustul se unesc în suflet,
chiar incolțit, eu am vrut să mănânc.

Ce am făcut înainte ca visul s-adoarmă,
așteptați un răspuns de la vis sau o vină ?
Nu știu să răspund...
Poate m-a mâncat un leu ?
Poate am căzut în adânc ?
Poate am mâncat o smochină