îți închin un imn ție veac al mediocrității
nu mai vânăm ursul sur prin munții americii
brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece
ne operăm visele ca intestine
singuri ne închidem în mucegaiul birourilor
dimineața dactilografele își îmbrățișează logodnicii
până la revederea din ceasul nopții
când vor face dragoste pe saltele de paie
dar în aer sufletele ni se sărută
clădim un cer peste acoperișuri ca mădulare
pe bulevarde sirenele autobuzele
cum acompaniază concertul prin fără fir
veac al asigurărilor și al reclamei luminoase
e ora când englejii o aplaudă pe raquel meller
și refuză buchetul de violete
aruncă lumini jocurilor de ape
scâșnesc din dinți marile cotidiane
și iată: agenții companiilor de afișaj
primenesc rufăria zidurilor.